Desert cu mure și mango (Clafoutis)

50 min

Această rețetă este ideală atunci când dorești să prepari un desert rapid!

Ingrediente

Pentru 4 porții.

30 g unt moale
300 g mure
1 buc mango bine copt
1 buc păstaie vanilie Fuchs
6 buc ouă
50 g zahăr
300 ml lapte
200 ml smântână dulce pentru frișcă
50 g migdale măcinate
un praf de nucșoară măcinată Fuchs
½ linguriță de scorțișoară măcinată Fuchs
½ linguriță de ghimbir măcinat Fuchs
2 linguri de amidon de porumb
zahăr pudră pentru decor

Valoare nutrițională per porție

Valoare calorică: 1630 kj (389 kcal)
Grăsimi: 27.5 g
din care acizi grași saturați: 12.4 g
Carbohidrați: 23.1 g
din care zaharuri: 11.9 g
Proteine: 12.5 g
Sare: 0.3 g

Preparare

1

Ungeți bine tava/formele de copt cu unt. Preîncălziți cuptorul la 180°C (căldură de sus și de jos) sau la 160°C (coacere cu ventilație/funcția convecție). Indicație: folosiți o formă rotundă cu diametrul de 30 cm sau 4 cupe cu diametru de 11 cm fiecare.

2

Sortați murele. Tăiați în două bucata de mango, pe lungime și scoateți sâmburele. Decojiți și îndepărtați coaja fructului. Tăiați pulpa astfel încât să obțineți bucăți regulate. Distribuiți, în mod egal, fructele în tavă sau în cupe.

3

Tăiați păstaia de vanilie pe lungime și răzuiți pentru a obține semințele. Într-un bol puneți ouăle, zahărul, semințele de vanilie, laptele, smântâna, migdalele, condimentele și amidonul. Amestecați cu ajutorul unui mixer electric, mai întâi la viteza minimă, apoi la viteză maximă până obțineți un aluat omogen și neted.

Turnați compoziția peste fructe. Introduceți tava în partea de mijloc a cuptorului și coaceți timp de aproximativ 50 minute. Pentru cupe, timpul de coacere este de circa 35 minute.

4

Pudrați cu zahăr și serviți-le calde.