Pelin negru
Artemisia vulgaris

Pelin negru

Portocala și pelinul sunt un duo de gust imbatabil pentru rafinarea fripturilor de rață și de gâscă întrucât dulceața citricelor se combină perfect cu gustul ușor amar al pelinului.

Aroma pelinului negru

Pelinul negru are un gust amar și ușor iute. Mirosul este puternic aromat, proaspăt, mentolat și floral în același timp. Pelinul își degajă întreaga aromă atunci când este încălzit sau gătit timp îndelungat, motiv pentru care trebuie adăugat la începutul preparării felurilor de mâncare. Fie ca este folosit proaspăt, uscat, măcinat sau mărunțit, acesta nu își pierde aroma prin procesarea sa.

Utilizarea pelinului negru

Pelinul negru este o plantă perenă care crește până la aproximativ 2 metri înălțime. Recoltarea se face în perioada iulie-septembrie, înainte ca planta să înflorească, pentru că altfel frunzele devin mult prea amare. Așadar, doar frunzele și mugurii plantei sunt folosite drept condiment.

Împreună cu rozmarin, cimbru, cimbrișor, salvie și oregano, pelinul formează un amestec aromatic de condimente ideal pentru preparatele mediteraneene. Se asociază foarte bine cu fripturile grase de gâscă, rață, porc, miel sau carne de vânat, cu pește precum crap, țipar sau hering. De asemenea, mai poate fi folosit în sosuri, marinate, supe de legume, de cartofi sau în mâncărurile de ciuperci.

Originea și istoria pelinului negru

Pelinul negru este originar din centru și nordul Europei. Astăzi, acesta se regăsește în întreaga emisferă nordică.
Pelinul negru a fost denumit în trecut “mama tuturor plantelor” datorită numeroaselor sale utilizări. Acesta era folosit atât în scopuri medicinale, cât și în bucătărie aproape la orice preparat – poate cel mai des condiment folosit. Până în secolul al XVIII-lea, pelinul era la fel de popular ca pătrunjelul în ziua de astăzi. Cu toate acestea, pelinul înflorit este văzut cu reticență în rândul persoanelor care suferă de alergii întrucât este considerat un factor declanșator al alergiei la polenul de pelin.
Încă din antichitate, pelinul era recunoscut pentru calitățile sale terapeutice. Se credea chiar că acesta este o plantă cu puteri magice și cu diverse efecte vindecătoare. Printre altele, Plinius (naturalist, ofițer și funcționar administrativ) recomanda celor care plecau în drumeții lungi sa-și pună pelin în încălțăminte astfel încât să nu obosească picioarele. Cules în timpul solstițiului de vară, se considera că are proprietăți speciale împotriva răului. În Evul Mediu, se spunea ca cei care țineau pelin sub coama acoperișurilor erau protejați de fulgere și diverse boli.

Pelinul se asociază bine cu usturoi și piper.