Boabe de Tonka
Dipteryx odorata sau Coumarouna odorata

Boabe de Tonka

Aroma parfumată a boabelor de Tonka poate fi dobândită numai prin conservare în alcool și ulterior prin uscare și fermentare.

Aroma boabelor de Tonka

Aroma dulce, florală și intensă a boabelor de Tonka amintesc de vanilie, migdale amare și caramel. Acestea au o culoare maro până la brun-închis (aproape negru), sunt tari, puțin ridate, iar forma este ovală și puțin turtită. Mirosul puternic, plăcut vine de la substanța chimică pe care o conține, numită cumarină.

Utilizarea boabelor de Tonka

În general, boabele de Tonka se rad pe o răzătoare fină (cum ar fi cea de nucșoară), iar pudra este apoi adăugată în mâncăruri calde sau reci. Se pot folosi și întregi, în înfuzii fierbinți (cum ar fi în lapte sau smântână lichidă), însă se scot înainte de a servi preparatul. Se utilizează 1-2 bucăți la 1 litru de lapte.
Boabele de Tonka sunt foarte apreciate în aluaturi de patiserie, deserturi, budinci, ciocolată, băuturi, înghețată, gem sau șerbeturi. Oferă un gust deosebit și supelor cremoase, mâncărurilor orientale de orez, preparatelor din carne de vânat sau pește, însă fiind un condiment puternic trebuie folosit cu moderație.
Pe lângă gastronomie, boabele de Tonka se folosesc pentru a aromatiza produsele cosmetice, parfumurile și tutunul.

Originea și istoria boabelor de Tonka

Boabele de Tonka sunt semințele unui fruct produs de copacul Cumaru, care crește în țările din America de sud. În Venezuela, una din țările de origine, se considera că acestea au puteri magice, iar până în anii 1940 boabele de Tonka erau folosite ca mijloc legal de plată.
Arborele de Cumaru poate produce până la 15 kg de boabe de Tonka. Recoltarea se face în primăvară, semințele lungi de 3-5 cm fiind prelevate din fructele coapte, ale căror formă amintesc de mango. Acestea sunt plasate pentru o zi în alcool, după care sunt puse la uscat și fermentat. Procesul de uscare poate dura câteva luni.
În prezent, principalii producători sunt Venezuela și Nigeria, însă arborele este cultivat și în alte țări din America de sud și Africa tropicală.

Aroma fină a boabelor de Tonka se combină bine cu ciocolata, semințele de mac și nuca de cocos.